Tu erai mai senină
decât caisul înflorit,
flacără fără fum
pe urme de apă.

Poate-n ascuns
aveai mai multă atingere,
pielea dimineților tale
era umedă.

N-aș vrea să spun
cum îți curbezi coapsele
și sub tălpi de lumină
scări de-ntuneric urci.

Acum trag zăvoarele
porților către tine,
afară au rămas
însetații fără noroc,

necâștigători căutându-și alt joc.