Am să încerc, iubita mea, să nu-ți mai scriu vreo poezie,
Voi zăvorî între sprîncene privirea-mi ce te cată, vie
Că te iubesc, că ne iubim, nimeni vreodată n-o să știe,
Voi învăța să potolesc mîna-mi ce vrea să te mângâie.

Te voi curta, frumoasă fată, în triluri surde de tăcere
În liniștea tot mai adâncă te-oi cufunda ca într-o miere
Dorințe ce mă copleșesc, speranțe ce m-apasă grele
Nu le-oi mai zugrăvi în fraze lungi și efemere.

Chiar dacă buzele-mi palpită, n-o să mai cer nici un sărut
Voi fi prezent ca niciodată, prezent, puternic și tăcut
Tăcerile ce mi le-oferi voi ști, discret, să le ascult
O vorbă dacă vom schimba, o vorbă doar, ar fi prea mult.