Nu mă cunosc decît atunci cînd plîng
Ștergîndu-mi lacrimile pe furiș
Și încercînd cu greu să te ascult
De parcă-mi șade inima pieziș
De teamă că mă-ndepărtez prea mult.

Sîntem ca malurile unui rîu
Pe care apa veșnic le desparte
Și le unește strîns fără să vrea,
Copiii dau cu pietre din fiecare parte
Și pietrele alunecă în ea.

Când va seca izvorul va fi un prund întins
Cu păsări ce se scaldă în nisip
Și se izbesc în lespezile calde,
Ne vom schimba la suflet și la chip
Și ne vom depărta ca să se scalde.

Din tot ce-a fost au să rămînă plopii
Pe marginile drumului pustiu
Cu frunza care tremură-așteptînd,
Fără să știe că e prea tîrziu,
Fără să știe ce și pînă cînd.

Volumul PASÃREA TÃIATÃ 1967