tăceam
într-o liniște absurdă
marea de la capătul nostru era surdă
ca și cum s-ar încheia oră
fără vin în amforă
la judecata păsărilor
doar vrăbii și ciori
drept judecători
de-mi era greață
de așa viață
nu era nici o rîndunică
cu coada ce i se despică
între adevăr și minciună
era lună
o lună de gerit copacii
de mă apucau toți dracii
iarna asta nu mai pleacă
cu vifor și zăpezi înspre pămînt se-apleacă

în finele lui Marte
stau la gura sobei
citind o carte