nici tu nici eu nu știm cum brusc
se deschid ferestrele fericirii
pe coridoarele ei tristețea se strânge ghem se rostogolește
noi râdem împreună alergăm
cu tălpi de lumină alergăm prin aceeași inimă
și toate întrebările tac ofilite
doar semințele lor pe care râsetele noastre le spulberă
se ascund în scorburi ale luminii
de unde brusc încolțesc în clipa în care
și eu și tu vedem cum păsări de frig ni se așeaza în ochi
cum răsaduri de umbre ne cresc pe tălpi
cum rând pe rând ferestrele se închid