cât să mai poți suporta strânsoarea pereților
e-hei, zilele curg de parcă aici n-a mai țipat cineva

sunt numai gheare și zimți
un rest de depresie care zace uitată-n sertare
păpădică, orașul acesta are obloanele trase
fiecare pas e un petic dintr-o
altă viață despre care nimeni nu mai știe ceva

ah, numai înserarea aduce un miros de sânge și vin,
dumnezeu e la fel de singur
de parcă urmează să moară
la dracu, aș putea să tac și tăcerea mea te-ar putea ține în brațe
atât de moale ca restul de aer
și restul nimicului
ziua aceasta abia mă mai recunoaște

păpădică, nu mai e nici otravă,
doar un strigăt căzut din picioare
pe strada mea a explodat asfaltul direct în vitrine
mi-e atât de bine că nici nu îmi pasă
în sus, plopii sunt tot indeciși și impari
și cresc direct pe lumea cealaltă