agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-04-02 | |
Sunt nişte bestii mici;
Nişte creaturi ciudate, şi rele. Apar şi dispar într-un mod nelămurit, Oricum neaşteptat. Au venit cândva cu un întreg adăpost, Pe deasupra. Ce vor? şi de ce fac mereu atâta zgomot; Totul freamătă şi parcă nicăieri nu te mai poţi ascunde. Iarba, şi arborii care mai sunt, Totul se sperie şi parc-ar vrea să o ia din loc. Din orice lume ar veni, sunt totuşi mici şi slabi. Nu îţi e chiar frică de ei. Dar enervanţi, stresanţi, da. Aproape mereu. Şi atât de rău e când nu se opresc. Şi nu dispar cumva, cine ştie de ce, Dar pur şi simplu să nu mai fie. Acum un timp ţi-au luat un copil, Era şi copilul tău. Şi ce ţipete au fost, Ce vaiete şi agitaţie. Cumva par să se ascundă şi mai încolo, Mai departe, între arborii mult mai deşi. Oare vor război? Asta să fie? Cine ştie ce doresc ei, şi ce treabă au cu tine, Şi cu toţi ceilalţi. S-au mai întâmplat lucruri din astea. Au fost lupte. Vin şi te aleargă; dar şi tu poţi să îi alergi pe ei. Sunt şireţi. Nu foarte rapizi, Dar vorbesc între ei pe ascuns. Asta e arma lor. Ba nu. Mai au o armă. Ceva atât de năruitor. Şi mereu atâta zgomot. Sunt nişte fiinţe gălăgioase, Asta s-ar putea spune. Şi probabil că şi rele, da. Nu demult te-au alergat şi pe tine prin pădure. Cu tine – dar şi cu ceilalţi – ce-au mai avut. Şi uneori te prind şi te omoară. Ştii, şi cu ochi secaţi ai văzut asta. Şi oricât ai ţipa la ei, Te duci şi zbieri, şi se mai dau înapoi, Pentru că pare să le fie teamă, De fapt le este, simţi asta. Dar mai mult... Dacă-i alergi, Te vor ucide şi pe tine. E mai sigur să te fereşti. Stau câteodată în adăposturi şi se uită la tine; Atent. Şi pe urmă şi le iau şi pleacă. Şi de ce l-a alergat şi pe celălalt, pe ceilalţi tineri, Nişte copii. Abia au scăpat. Şi nu se lasă, fiinţele astea mici şi afurisite. Nu mai ştiai ce ramuri să dai la o parte, Pe unde să intri. Şi ţi-era teamă, sigur. Te fereai şi nu ştiai pe unde vor apărea, Şi te vor omorî, Cu tunetul lor. Aproape că te spintecă, dacă-nţelegi bine. Ce mai au şi acum? Acum când stau liniştiţi cu toţii. Iar au venit, şi s-au apropiat; Şi-au lăsat adăposturile. Vin aşa, încet, Aşa fac mereu. Pe dibuite şi în general foarte tăcuţi Trebuie să te duci, să te apropii şi să vezi. Ce mai e şi de data asta. Unii dintre ei par agitaţi. Şi acum strigă la tine – şi de ce? Se apropie şi ridică micile lor membre, Nu le place ceva. Se învârt, se rotesc, mereu te sâcâie Şi ce vor ei să spună. Şi dacă vor omorî iar pe cineva. Alţii se apropie, acum fug printr-o parte. Ca să te întorci spre ei, poate. Se mişcă tot timpul şi te agasează. Şi acum parcă îţi aminteşti, de mai demult. Cum tu şi toate îşi iubeau copiii. Dacă fiinţele astea rele îşi iubesc şi ele copiii, De ce vin în pielea altora. Ei ţin cu ei, se îndrăgesc între ei, Şi între timp tu să îţi dai duhul, Pentru că ei îţi smulg pielea. Aşa ştii de la alţii. Dar de la tine şi de la prietenele tale ce vor. Copiii sunt iarăşi speriaţi, Şi aleargă printre celelalte. Iarăşi te răsteşti la ei. Iară aleargă pe lângă tine, printr-o parte Şi te sâcâie. Te zgândăre şi fac tot felul de mişcări, scoţând mici sunete. Dar tu îţi ridici trompa, trȃmbițezi ascuțit şi nu îi înţelegi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate