pe ulița asta plouă mereu
mărunt și tăcut

poeme fumate prea mult
tuberculoase zac pe caldarâm
mă ascund după timp ca un copil după fusta mamei
și-mi despletesc cuvintele să văd cât de lungi mi-au crescut

pe-o sârmă, durerea își caută echilibrul
deasupră-i câțiva corbi amețiți cască plictisiți

hei, le strig eu
e oarbă, surdă și seacă
în ultimul timp am hrănit-o cu sonda

apoi a venit o lumină blândă care s-a prăbușit peste cuvânt
și cuvântul n-a fost al meu