Din adâncimi de somn
îngândurați vin strămoșii,
obosiți și singuri,
cu timpul picurându-le-n pleoape.
Anii au nins peste ei.

Trecut prezent viitor
noi priveliști răsar – câtă frumusețe –
și totuși aceleași de veacuri.
Istoria – o moară ce macină-n gol...

În vertiginoasa neoprita rotire
cad oameni și lucruri.

Ochii privesc avizi
spre un vis
mereu mai departe...

Ceasuri au bătut sus în turn;
în lume s-a-nnoptat
e târziu.