Respir aerul care a fost cânva
în bestiarul planetar,
dar și-n plămâni de sfinți și de părinți.
Beau apa ce-a trecut prin toți și toate,
a curățat sau stins focuri păcate
și-a revenit mereu în gurile-nsetate.
Numai lumina veșnic schimbătoare,
golană energie, sălbatică sau blândă,
din stele, de la candelă sau soare
în mine se adună stând la pândă!
Cărarea mea trece prin toate cele,
sunt prizonierul ei ca picătura-n apă,
curg în șuvoi cu bune și cu rele
spre asfințitu’ care-n mine sapă.
.