ziua aceasta nu ne mai încape,
nici aerul, nici orașul,
doar mâinile cu care anemic scuturăm
frigul ascuns în memorie

aici, cineva tot spune că-l strâng pereții
și restul de nopți care i-au mai rămas de murit
în fiecare zi îmi e un dor de tine
de parcă n-a plouat niciodată
nu am decât acest zâmbet
care mimează pocăința

există un rictus pe care numai oglinda-l cunoaște
fiecare om are o față de împrumut
atâta dor poate încăpea într-un pumn de copil
ce mare bazaconie e și viața asta
și câtă lipsă de imaginație
poate avea și dumnezeul ăla
care a uitat să se convertească

iubito, fiecare cer are o pasăre
și orice om are un vis cu care se naște
nu există mai sus decât linia care ne separă
în indeciși și extatici

murim, la dracu,
și fiecare moare de fiecare dată
e mereu alta și totdeauna la fel