Lăcrimează cu petale din copacii ne-nfrunziți
În plouate dimineți, ce tânjesc după lumină
Iar din cerul mult prea gri scuturând neobosiți
Nori ce nu s-au terminat îi spun verii să nu vină.

Din adîncuri de flori mute, nevăzute păsărele,
Presimțind la rândul lor că va fi o vară scurtă
Dau contur de ciripit la neliniștea din ele
Care crește și descrește în urechile ce-ascultă.

Vegetând pe crengi golașe, muguri în expectativă
Ce ezită să răsară într-o lume încă rece,
Unde frunzele trecute sunt purtate în derivă
Între vara, ce nu vine și iarna ce nu mai trece.