Tamara cu legume
de Ioan Pillung
(din fascicolul Pe Vișeu în jos)

Deschid febril cămașa, la fel ca altădată,
Cu mâna tremurândă, cu suflu-n gât oprit,
Tânjind spre taina sfântă a merelor, smerit,
S-ating din nou curbura, finețea lor uitată.

Mă arde amintirea din anii duși în fum,
Pe când pe trunchiu-i tânăr și zvelt erau doar muguri,
Cu sfârcuri diafane ca boabele de struguri,
Ce răspândeau arome din cel mai drag parfum.

Șovăitor ca orbul ce-atinge o comoară,
Ghicesc în spate copca și-n taină mă închin,
Sperând să aflu iarăși tăria de rubin
A fructelor atinse de soarele de vară.

Dar cum, în loc de mere sau pere sau gutui,
Se prăvălesc legume cu coaja vânăt-verde,
Apuc în grabă hamul, ’n-ainte de-a mă pierde,
Acopăr castraveții și repede-l încui.


Textul parodiat:

Cămara de fructe
de Ion Pillat
(din volumul Pe Argeș în sus)

Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată.

Mă prinde amintirea în vânătul ei fum,
Prin care cresc pe poliți și rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbră, piersici de jar și-albaștri struguri
Și pere de-aur roșu cu flăcări de parfum.

Șovăitor ca robul, ce calcă o comoară
Din basmul cu o mie și-una de nopți, mă-nchin:
Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
Și tămâioșii galbeni ca soarele de vară.

Se-aprind fantasmagoric caise și gutui:
Trandafirii lampioane și lămpi de aur verde...
Dar părăsind cămara ce mințile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.


Obs. Cer scuze puritanilor. E doar o parodie