Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Și să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Și un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Și am plânset așa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinți moșteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Și atât de mult au dus cu ei, dor și iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alții n-o să-i am
Prinși doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o știu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu știu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neștiuți
Ce i-am avut, atins, văd chipuri ’ntr-un târziu;
Încețoșat se uită de-s încă, ori sunt pierduți.

E mult mai bine așa, timp nu-mi las datorie
Și-mi liniștesc și suflet, parcă-s mai pur, curat
Și obrajii, ochii-mi șterg,ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbușesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimțite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...
30.01.2012