Primul interludiu...
Cântă, Hyperion, durerea ce zace în tine.
Strigă, Hyperion, căutarea ce duce spre sine.
Adulmecă, Hyperion, altarul ce zboară în vise.
Zâmbește, Hyperion, alaiului ce te duce-n culise.

Al doilea interludiu...
Zâmbește, Hyperia, furtuna se-ndepărtează în zare.
Adulmecă, Hyperia, mirosul câmpiei senine.
Strigă, Hyperia, dragostea ce renaște în spirit.
Cântă, Hyperia, nemurirea punctului ce vine.

Al treilea interludiu...
Revino, Hyperion, spre omul ce plânge-n răscruce.
Pășește, Hyperion, pe colina-n colțuri lovită.
Atârnă, Hyperion, pe malul durerii infinite.
Privește, Hyperion, punctul devine o linie.

Al patrulea interludiu...
Privește, Hyperia, oare vântul ce vești va aduce?
Atârnă, Hyperia, pe-un fir de culoare firească.
Pășește, Hyperia, lumina te-aduce în cale.
Revino, Hyperia, oare apusul ce fantasme produce?

Al cincilea interludiu...
Hyperion - omul suprins în prăpastie.
Hyperion - emoția ce suprimă rațiunea.
Hyperion - irealul durerii înfricoșate.
Hyperion - principiul nemuririi contrastante.

Al șaselea interludiu...
Hyperia - yang și pământ, elemente firave.
Hyperia - principii axiomatice și gravitaționale.
Hyperia - norocul ce urlă în nopți fără lună.
Hyperia - seninătatea ce te cheamă-n așternuturi.

Al șaptelea interludiu...
Hyperion și Hyperia, principii ascunse,
printre albastre elemente pătrunse.
Hyperion și Hyperia, lumini paralele,
în Universul cu o singură plăcere.
Hyperion și Hyperia, doi stâlpi de lumină,
în gaura neagră conținând doar durere.

Al optulea interludiu...
Beznă ascunsă în suflete uscate,
domină interstiții întru-totul amestecate.
"Revino, revino, spre primul preludiu,
al temerilor uitate de zei și lumină".
"Ascunde, ascunde, părerea în sine.
Hyperia, Hyperia, sunt tot mai aproape".
Ultim interludiu...
Iar iubirea revine cu pași șovăielnici.