Herald încifrat în valuri rotunde
dezlănțuit la marginea orizontului
timpul nerostit privește în abis
totala rătăcire a hieroglifei
tu o adună dinăuntru
și-o despoaie de vrere și de amurgul umed
așează respirația în genunchi
cerșind de jos în sus
fierbinte să primești
țintuit cu fruntea
asemenea unui tablou în tablou
cu frică să devorezi ca și cum ai fi vinovat
să ți se ceară iertare
netrăit tu pune zălog
ploii și vântului negru
și pe tot ce vezi cum știi tu mai bine
îți pregătesc un sălaș în amfora trupului
să mă îmblânzești cu singurul verb transparent
centru curbat al întregului univers
semantic te alcătuiesc la îndemână
responsabil
așteptând să nu mai doară
zambetul dăruit în palmă
sau îmbrățișarea timidă ce crește în auz
chiar și după ce tu ai plecat
dominând cu vorbele
la masa pe care tu ai dăltuit-o
pe mine să nu mă lași
nici trecutului și nici viitorului
nici acestui astăzi fără tine...