Nu cred că pierd ceva dacă te iubesc o viață
Și nici dacă doar pentru tine aș trăi,
Nu voi regreta absolut nimic, chiar dacă
Până la sfârșit, tu nu mă vei iubi.

Doar o viață am, ca tine, și vreau să te păstrez.
Minutul ce l-aș pierde, ce-ar putea s-ofere?
Nu vreau să treacă timpul fără să visez!
Și-n anii mei de viață oricum nu fac avere!

Și altfel de-ar fi, ce fac eu cu-averea?
Căci sicriul meu va fi doar de o persoană
Și nu voi lua cu mine soarele sau luna,
Cum să iau atunci bani, avere, casă?

Sau poate voi vorbi să am sicriu mai mare
Să încăpem noi doi, și un buchet de flori,
Îmi doresc cu grijă în groapă să ne lase!
Să ni se scrie cripta în multe vii culori!

Sper să nu plângă nimeni că n-am lăsat nimic!
Ce să fi lăsat? Nici de luat n-am luat;
Nu că n-aș fi vrut, dar nu aveam nimic,
Așa cum m-am născut, așa m-au îngropat!

Acolo unde merg nu-mi trebuie nimic;
Nici casă, nici mașină, poate nici iubire;
De rău de m-ar vorbi, din morți eu mă ridic!
Iar ei se vor sfii de mine, de tine...

Dar nu voi bântui să sperii lumea toată
Să ni se facă slujbe cu preoți, lumânări?
De teamă să dezgroape adânca noastră groapă?
Și-apoi ca din nimic, porni-vor căutări?

Nu; după o viață amară și plină de chin
Să n-aibă osul meu nici în groapă pace?
Să mă dezgroape alții așa din senin?
Și fără de regret, la loc ei să mă bage?

Ce gust amar îmi lasă aceste gânduri rele
Și ce m-aș răzbuna, de-ar fi adevărat!
Și poate și groparii accepta-vor mite
Și în al meu loc plătit, altul va fi-ngropat.

Aș face poate multe să o duc mai bine
Să mă bucur și eu de pământul roditor,
Te rog cu disperare! Dă-mi ceva și mie!
Să las ceva în urmă atunci când am să mor!