unele nopți reci ne plâng la geam
frica de noi înșine ne leagã mâinile
picioarele încãrcate de pietrele trecutului
ne adâncesc în râuri neobosite
în palmele mele norocul și-a lãsat surâsul
tinerețea e tot în locuri unde oamenii beau sã uite
am dansat nopți și zile doar sã mã pot ierta
pentru iubirea mea nebunã prinsã ca un voal de tâmple
tot ce am sunt amintiri dezgolite
brațe slãbite
și o inimã neastâmpãratã ce tot bate
pe care-o simt atât de vie în plecãciunile ei
cum aș putea sã uit cã sunt încã o copilã
credința cã lumea toatã e a mea
plesnește ca un bici pe spatele viselor ce-mi țin de foame

amintirile mele dezgolite
sunt tot ceea ce nici viața
și nici moartea
nu-mi pot lua