Brățara ta de aur îmi zâmbește
Când stă închisă în dulapul vechi de lemn.
Creionul ăsta în zadar cioplește
Cuvintele în aer așteptând un semn.

Scrie-mi te rog ceva de dimineață,
Așterne-mi niște frunze ca să nu disper
Când peste chipul tău se lasă ceață...

Iar somnul galben mi-a furat hârtia.
Rațiunea am pierdut-o-n noaptea când dormeam
Și m-am trezit azi brusc în frenezia
Otrăvii plumburii ce se lovea de geam.

Sufletele-au tresărit cu forța
Cu care moartea însăși a murit deja -
Singurătății îi mai tinem torța...

Planeta asta plânge, draga mea.