Atât hazard de neștiut ne este-n Univers
Că un fir de frică-mi trece mijloc de coloană
Tot mă gândind c-alerg pe-o bulă-n goană
Și poate derapa din ronduri, fără de revers.

Mă-ncearcă sentimentul că-i mult ger
În bolta neagră de-un senin de stele
Și știu că-i frig de azot tot vidul dintre ele
Unde m-aș putea pierde dur, casant precum un fier.

De-un timp leg moartea-realul lângă simbol
Și nu mă-nșel c-am tot atins plecații dragi,
Cum știu ce e durerea-n tâmple, în mâini, nădragi
Și poate-am și-nghețat chiar de n-am fost la pol!?

Mă rog, nu pentru mine, spațiului să țină
În neschimbare, însă știu că-i doar dorință
Și infinitul n-are reguli, nicio preferință...
Că tot din accident suntem și noi! Deci n-are nicio vină!
08.02.2012