Îmi pare rău că n-am greșit nicicând,
c-am fost așa cum ți-ai dorit oricând,
o carte plicticoasă,
acum, aș fi avut un motiv în plus să plâng,
să mă aplec pe genunchiul stâng,
să port pe brațe trandafiri pentru
cea mai frumoasă.

Îmi pare rău c-am fost prea "ca-la-carte",
că n-am pășit cu grijă printre pahare sparte-
vesela-i armonioasă,
aș fi dormit, încă o dată, iubindu-mă cu tine;
ce dulce era pacea și buzele... ce fine!
zorii m-ar fi găsit, din nou, lângă
cea mai frumoasă.

Am fost mereu cum am crezut c-ai vrea să fiu,
când am văzut ce mult greșesc, era deja târziu...
acum, e gol acasă.
Și eu și fiecare colț din cuibul pustiit
avem un dor teribil, greu de stăpânit,
pentru
cea mai frumoasă.

Eu sunt, acum, în lumile-ntristate
bolnav de gândul tău, de mâinile stilate-
ce vreme gri, ploioasă,
acum, de-aș mai avea un ceas lângă sufletul tău,
aș fi un dur, un nemilos și mult mai rău,
din prima clipă te-aș minți că nu ești tu
cea mai frumoasă.