prin cotloane și vizuini
gândul meu ca o gheară scormonea
adunând mușuroaie de pleoape
pentru mulțimea de ochi ce licăreau în zidul de mâl și noroi

la picioare mi se gudurau întrebările
șerpuind și dorind a-mi stârni plângerea
neapucând să răspund
lumina din ochi se prefăcu în crustă de pălămidă și spini

chipul ivit din mâl și noroi ca o umbră legată la ochi
se-nspăimâtă de propria-i înfățișare
și simțea neputința de-a privi față-n față spunând:
- Doamne! Sunt gol și m-am ascuns