de acolo de sus tu mă privești deschizând fereastra lăsând-o să zboare
eu cobor pleoapa o văd trecând prin straturile de cer până la tine
apoi scriu despre ce poate să scrie un om atunci când iubește
când în fiecare zi inima i se înalță peste cerurile dragostei lui
când nu-i mai rămâne decât rotirea în spirală a dorului
tâșnit tocmai din locul acela în care pământul apasă pe tălpi ridicându-le
și urc
urc pe clapele timpului
îmi agăț sufletul când de zi când de noapte
deși știu ca sunt doar bătăile inimii în scurta mea trecere
dar ce neasemuite sunete îmbracă fiecare zvâcnire
ce fără de sfârșit le este ecoul înlăuntrul iubirii
căci fiecare zi e o pasăre care-mi iese din ochi
iar tu ridici pleoapele o lași să pătrundă
apoi cobori o scară de ceruri
pe care sufletul meu abia șoptit se înalță...