Cuvânt prin vânt cu vânt

Când umbra n-are umbră

Și se ramifică, pierzându-și menirea -

Se întoarce spre sine și caută soarele din vid


Priviri ancestrale culeg ce n-a fost văzut

Iar cuvântul scapă din vorba uitată deoparte.

Strămoșii noștri n-aveau umbră -

Ei gustau viața cu degetele

Și lăsau soarele să le curgă printre buze

Invocau aurora și o respirau -

Totul era viață atunci fără vânt și cuvânt uscat.


Cuvânt prin vânt cu vânt

Când umbra n-avea umbră

Și se strângea, aflându-și menirea -

Se întorcea din sine și găsea soarele din vid


Priviri ancestrale calcă pe urme ce n-au fost făcute

Iar ele se crapă, urmând rădăcinile spre miezul pământului

Din strămoși ce n-au mișcat lumina din calea pleoapelor -

Privirile se urmează, vărsându-se în timp, risipindu-se,

Împreunându-se și născând apoi somnul din arderea luminii

În așteptarea a ceea ce va fi fost

Prin umbra nisipului din clepsidră.