cînd umorul se înverzește?
cînd cerul devine negru de cărbune arzător,
tu rămîi mereu același de demult cutezător
cu bocancii aceia roșii pe pămînt rătăcitor.

au fost vremuri dulci și bune
cu mireasma îmbietor.
au apus demult acele timpuri,
la fel și glasul lor nemuritor

au murit vremuri și vremuri
și altele vor mai veni,
cînd al lor ecou armonic
ochii nu vor amuți.

am grăit versuri amare
cînd dulceața lor s-a scurs,
cînd vinul a curs în șiroaie
doar tu iîi mai amintesti...

a înmărmurit tabloul
de-al tău zîmbet înegrit,
s-a topit din nou alunul
de-al tău sărut zgribulit.

am cerut lapte și miere
și am primit alun uscat.
fi vor timpuri și mai bune
că și pe acelea le-am uitat...