am luat viața ca un semn viu de joc
aș spune că viața frumoasă și modestia ar fi un manifest
prin care orice om și-ar arăta bunul interior
ca o sculptură ciopârțită de trecerea timpului

în fiecare zi încerc să trec în pielea celuilalt
să simt că tinerețea e trecătoare și eternă uneori
lanurile verzi ale iubirii mângâiate de aerul plăcut al liniștii
ca o bună văzătoare cu privirea împlântată în pământ
le simt tot trecând prin ele
pe cealaltă parte de gînd mi-e ușor să pătrund
în orice viciu care îmi surâde atât de priceput

iar când uit să văd
lumea capătă culori reci
și cu o jumătate de glumă pe fiecare gleznă
merg înainte