Călătorește-n vise,
E umbră fără soare,
Și rece e ca frica,
Ca semnul de-ntrebare
Și veșnică ca clipa.

Nu văd fiorul vieții,
Doar patima pierdută
Într-o iubire plată,
Geloasă și tăcută,
Deșartă și uitată.

Cu milă-i întind mâna,
Vreau inima să-i umplu,
Și cu un dor fierbinte,
O port în al meu templu,
Durerea să-i alinte.

Respiră tremurând,
Surprină de speranță,
Și mâna rugătoare
De mine se agață,
Cerșind a mea iertare.

M-aplec și-i șterg obrazul,
Simt inima cum bate,
Și-n șoaptele de teamă,
Dorinți amestecate,
Mă mângâie, mă bate.

Renunț să o mai judec,
Îi pun iertarea-n lacrimi,
Și-i dăruiesc sărutul,
Ce, încărcat cu patimi,
Să-i mângâie-așternutul.