Vezi și tu, iubite, cum mă vinzi firesc
Unor pribegii aprigi și cărunte,
Și cum tot tu, crunt și nefiresc,
Mă pierzi prin depărtări abrupte.

Desigur, vina nu va fi vreodată
A celui care aprig, a iubit,
Ci aceluia care, ciudat, o să poată
Să mărturisească ce n-a-nfăptuit.

Astăzi, în zi cruntă de despărțire
Mă închin în fața încrederii ce-o porți,
Și te implor, nu îți ieși din fire,
Când devi sclavul aceleiași sorți.

Trag oblonul la fereastra mea,
Închid iubirea în suflet pentru-o veșnicie,
Tu să pui dorințe aceleiași stea
Ce ne-a apropiat de o căsnicie.