Zile de vară,
fără nori,
ploaie și vânt,
zile mai lungi
decât
drumul făcut
într-o noapte
de iarnă
cu autocarul
de la București
la Chișinău;
zile cu soare
în care,
fără să vreau,
mă luam
de mână cu umbra
și ieșeam
să ne plimbăm
prin oraș
lehamitea
unuia față de
celălalt;
zile pustii
în care,
neavând cu ce
să-mi umplu
timpul,
mergeam
peste drum,
să-mi umplu
sticlele goale
de cola cu
cvas;
zile de vară
în care
sufletul meu
începea
să le pută
celorlalți
a sudoare de om,
iscându-le astfel
un sentiment
autentic
de scârbă,
ca atunci când
izbuteam
să conving pe cineva
de faptul că berea
capătă
încetul cu
încetul
miros și gust
de urină,
mai ales dacă
încearcă
să o savureze
pe îndelete
imediat
după ce
s-a spălat
minute bune
cu pasta
pe dinți.
Zile de vară…



23.06.2013;
04:25