nici tac nici vorbesc gândurile mele
mă dojenesc
undeva departe
să nu mă știe nimeni
pentru a-mi înțelege plânsul buzelor
tăcerea ochilor
și rugăciunea palmelor împreunate
către singurul cer
prea singur și el
rămas singur și eu
notez într-un caiet zilele și nopțile
albe
versuri și femei
capabile de iubiri memorabile
la fiecare pas
mă cuprinde nostalgia
rămasă în urma mea
o metaforă.