agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-06-24 | |
Erau odată așa, nu prea demult,
Într-un oraș mărunt, deloc prosper, Un tânăr minunat și foarte cult Și-o tipică pipiță de cartier. El nu dorea să se îndrăgostească, Ea îl iubea în fiecare zi pe altul, Habar n-având c-or să se întâlnească Să facă împreună-n viață saltul. Se tot vedeau de când erau copii, Cum e normal într-un oraș pitic, Dar n-avea chef niciunul de prostii, Considerându-se unul pe altul un nimic. S-au cunoscut serios în prag de noapte, Ciocnindu-se în barul de la gară, El se ducea să dea la facultate Iar ea să dea pe gât a mia oară. S-au remarcat pe cât ai zice pește, Cerându-și scuze fiecare după stil, Băiatul cult îngenunchiând cavalerește, Pipița țuguindu-și buzele de-un kil. Ce gleznă delicată ai, don'șoară, Iar tu, băi tipule, ce ochelari de marcă, Ah, eu mă simt ca săgetat întâia oară, Iar eu să mor de nu mă simt vrăjită, parcă. O admiră-ndelung, ca pe-o lumină, Iar ea-l privi adânc în ochii mari, Unul se aplecă să pupe glezna fină Iar celălalt se repezi la ochelari. Se-ndrăgostiră prin detalii mici, Așa cum le stă bine marilor nebuni, Ce n-au nevoie să le mai explici Că dragostea nu-i doar pentru cei buni. Tânărul cult nu-nțelegea iubirea Născută brusc pentru o fată ștearsă, Dar îi plăcu să-și piardă cu ea firea După ce-o duse repede acasă. Nici pițipoanca nu înțelegea Ce tot era cu ea, așa deodată, Însă-i plăcea că-n fine se simțea Tratată ca o doamnă adevărată. Se stabiliră-n toamnă-n capitală, Muncind din greu, cum e de presupus, Ea transpirând pe web în pielea goală Iar el tot studiind s-ajungă sus. Degeaba tot vuia vorbind de ei Orașul lor mărunt, deloc prosper, Eroii noștri-și fabricară cuminței O dragoste uriașă pân' la cer. Trecură anii, se schimbară vremuri, Iar în iubirea lor neînțeleasă Opriră două minunate trenuri, Unul cu-n ginere iar altul c-o mireasă. Și se urcară-n ambele-mpreună, Grăbiți să zămislească un pasager, Unul micuț dorit din dragostea nebună Ce-i tot plimba de la pământ la cer. Acum băiatul cult e ștab la minister, Și râde des, în hohote, de gura lumii Văzând că șleampăta pipiță de cartier Nu-i chiar așa de ștearsă cum cred unii. E bună,caldă,dulce...e divină, O doamnă tâmpă dar încântătoare Ce știe extraordinar să-și țină Fantastica familie-n picioare. Trăiesc și azi ferice o viață plină, De-acum în trei, cu bucurii și planuri mari, El încă o iubește pentru glezna fină Iar ea... e-nnebunită după ochelari.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate