respir greu sub un talmeș-balmeș
de haine scrobite și foarte șifonate
inima îmi bate anapoda
ori de câte ori ceasurile stau
sau trag o secundă înapoi
când bateriile slăbesc
(să fie deviația spre roșu a luminii?)

cu degete tot mai lungi și mai drepte
mă închin în fața soarelui-răsare
a mușcatelor călugărești
a semnului de carte din mătase roșie
uitat în Cartea lui Iov
(pe mormântul meu vor înflori măceși)

încă mai arde locul gol din frunte
de unde a căzut o stea
sunt vinovată precum puiul de cerb
cu botul umed de iubire
în palma bărbatului ce-l va ucide
(poate că timpul nu este apă curgătoare)