o zi egoistă cu toane din toate părțile și gustul aproape al unei ploi lipite în ziduri obsesive
mușca bucăți întregi din plictiseala mesei cu degetele retezate unul câte unul
de gânditori cu fotoliul la cap
un fel de lasă-mă să te las domnește în acest moment în toată curtea pieptului meu
de parcă un nefăcut a decis ca astăzi să mă plictisesc de restul zilelor rămase până în tine
înaintea mea cineva își răsfoiește respirațiile de iubire filă după filă până la ultima copertă
unde nu se aude nici sfârșitul altei cărți nici începutul umblatului prin mine
ea își bea cafeaua de acum câteva ore și inventează cuvinte sângeroase
să mă lovească la mijlocul defileului cu zâmbetul ei circumscris
să mă îngroape în mine până nu se mai aude niciun gram de frică dintre lătrăturile aruncate în piele ca niște culori de unică folosință
și un plus minus infinit de pași mărunți când oameni onești își întind femeile la podea
unde le posedă lacrimile până la dispreț
ce mai rămâne după acest schimb al gândurilor și al secrețiilor pașnice?
un proces verbal care a transpirat de așteptare în ochiul închis al unui birou de investigator la statul jos pe bani mărunți
poeticul are gustul lui la fel cum femeia are gustul ei impersonal iar ideile de intrare îmi aparțin ca și exprimare concretă a unei apropieri
și cu toate acestea făptura din această dimineață mă acuză de oameni și de spânzurători
mă condamnă că am învățat să-mi fiu continuare
după moartea ei din tabelul periodic
mă descrie înaintea tuturor posesorilor de arme tăioase ca un iubitor de eșafoade și crucificări în adâncul limpede al unei ape deasupra căreia cineva a inițiat un lung monolog al pașilor

din orice verde am lua discuția asta
eu nu am dreptate în tine
cum tu

nu ai fost niciodată astăzi