În asfințit răsfrângeri roșii,
Se lasă-n ape licărind,
Un ultim cânt strigă cocoșii,
Și glasurile-ncet se sting.
.
Coboară-n lume înserarea,
Punându-și vălul de mătase,
Adoarme liniștită marea,
Adorm ogoarele mănoase.
.
Iar din frunzișuri vineți, iată,
Ce-ascund atâtea cuiburele,
Patru căpșoare se arată,
Cu ochi sfioși de păsărele.
.
Lent, din tăcere, se desprinde,
Un murmur, apoi zgomot mare,
Se-nalță și adânc cuprinde,
Pădurea și întreaga zare!
.
Lunca, din somn, a tresărit,
Și văile din depărtare,
Brusc s-au umplut și au vuit,
Iar prin copaci stârni rumoare.
.
Nu a fost tren, nici trăsnet lung,
S-a depărtat cum a venit!
Și multe păsări din cuib fug,
Parcă-ntr-un cor de ciripit.
.
-Ce o fi fost? se-ntreabă-n șoapte,
Prin ascunzișurile dese.
-S-o iscodim pe doamna Noapte,
Căci multe mistere mai țese!