frigul însuși ca o lume desprinsă din trup
o trecere dinspre noi înspre noi înșine
în adâncul nostru rece
…ce nu poate fi îngropat

e-o fereastră până la urmă, o fantă
o despicatură a fricii, adâncă, abruptă
aud regretul refrenului steril a
unui frig compus din dragostea noastră
lăsată la margine de sine ca o cădere

disperată căință, zăpezi negre, cazne

ooo, cât fariseism, lamentarism, fals
căutări orgasmice, cuvinte zdrobite
doar pentru mascarea frigului din noi...

n-am timp să dansez în moartea aceasta
aștept iubirea să-mi cânte prohodul

nici gândul nu-mi mai trece prin vene
n-am timp să-mi cunosc frica
mi-e frig și mi-e silă
iubiți-mă voi