din culisele prezentului
trecutul îndepărtat își scrie cuvintele ude
pe viitorul destul de restrâns
în atâtea impresii de anotimp
și-n pânzele albastre
unde chipul femeii de care m-am îndrăgostit
așteaptă sărutul
unui val
posibil singur
între atâtea alte îmbrățișări
de scoici și nisip
cu alge în propriul vis al pletelor ude
când pescărușul cu aripa frântă
din propriu-i zbor
plutește din nou în derivă
asemănător cu cineva dintr-un timp
poate sunt eu
din clipă în clipă mai zbor
să pot atinge
înălțime
femeie
iubire
dor.