la stinghia patului
un purice sare în L
la stinghia mea o tură

atât a fost

ș’apoi o noapte pestriță
gustul genunchilor juliți
pe limba pământului
peste care un șiret se dezleagă
din mers

aș coborî să alăptez copilăria
și primul elan
ce zboară întins
peste respirația noastră ridicată pe vârfuri
gata să vadă dincolo de noi
ca și cum ar mai putea fi ceva

ce frumos coloram iubirea pe vremuri
îmi luasem culori Pelikan
„te iubesc”, spuneam
naiv
viermele din mărul lui Adam
„și eu”

atunci ți-am strigat în gât
dar ce presiune sonică p
și ce viteză v de vibrație
ecou nu era
și rana din pulpă
uite-o cum trece
ar putea măcar să salute

și-n vara aceea a murit fudulă
pe trecere de pietoni
a dat un ciclist peste ea
să nu-ți pară rău
se mai întâmplă
și asta face parte din viață