cred că nimic nu mai poate fi ca altădată
când timpul meu era egal cu al tău
tu nu aveai capul în nori
iar eu eram cu picioarele pe pământ
iubita mea din prima bancă

posibil să mai exiști
în colțul acela de lume
unde ai plecat fără să vrei
femeie fără nume
cu prenume de floare pe buze nebune

m-am oprit să te caut în centrul orașului
cândva acolo un cinematograf
popular ca nume
atâta dor într-o repetabilă joi
iubita mea de dincolo de lume

poate sunt nebun și scriu doar pentru mine
azi merg la Boema
gândul vine și pleacă la tine
cu fiecare cuvânt mai cade o frunză
fuge timpul trecut și nu știu ce-i mai bine

îmi e atât de dor de mâine
poate voi mai fi în cuvântul prezent
dacă nu se prea poate să fie
voi fi un vers într-un poem cu tine
cu metafore pe buze cu-n sărut te aștept.