aștern cuvinte ude într-o adiere de vânt
ce întârzie negăsindu-mă o stare
în pridvorul însetat
de pe prispa vieții
m-am așezat
uitare

deschid nasturele unei seri de vară
ce vine-n carul său de timp
cu roți mari și albastre
și spițe din oglinzi
e semnul din cer
în tăcere
ea și el

închid brățara vieții pe verticală
în universul posibilului poet
adeseori plin de existență
alteori prezentul absent
cu viitorul orfan
pleacă ușor
trăgând
înapoi
o zi.