haina Adevărului e cusută cu ață albă
în această lume de trăitori în perfuzii
li se inoculează Realitate până la a vomita

căderea în gol poartă numele tău
m-am lovit rău
de stânca iubirii

în fierberea sângelui
ne iubim cu tăcere în voce
ca gemeni născuți fără limbă
însă atrofia noastră e moartea
când facem dragoste și ne cuprinde un sens
spre infinit

atunci picură ceară sfințită pe trupurile noastre
preoții țin preotesele în casă
când moartea se apropie prea mult
preotul face cruce pe trupul miresei sale
și cina cea de taină e în gura lui