Ai pornit de la revoluție, drept-aplecat, îngrijitorule de lei...

Cu o răzvrătire cuminte, așezată liniar pe un umăr,

semnele toate ți-au cusut aripi domestice, de arhanghel.

Să zburăm prin miere! ai spus, aici nu ni se poate întâmpla nimic rău...

Nu sunt curenți, ape, nori. Cu timpul, ți se vor întoarce zările, scările

și tot drumul de frunze ruginite.

Ai construit palate, strâmb-sugrumat, alergătorule de vise...

Cu semi-zâmbete machiate, șerpuite în meta și inter,

semănai ne-iubiri pe margini pietruite de vieți, desenai...

Să tăcem! șuierai întunecat, lunile stau la pândă iar!

Tăcerile sunt preferatele lor, pe ele își construiesc simfonii și programe,

noduri, revărsări, înnodate stilistic.

M-ai întâlnit lângă ziduri, pieziș-alintat, vânzătorule de cer…

Hai să vorbim despre mâini! șopteai, prelungiri nervoase ale porților!

Dar știi, mai făceam uneori pe grozava - palide desfășurări de forțe,

cine ți-a sculptat mâinile, cu secrete doruri fumurii, himere,

le-a implantat un sertar cu numele meu. Acolo, prudent, în albastru,

fericiri de toate felurile își schimbă ploi.

Nu-ți face griji, pe celălalt mal, aripile, zâmbetele, mâinile mele au o viață a lor,

nu foarte grea, împletesc și frâmântă la fabrica de nori

și-n part time mângâie, în lipsă, clipe.