s-a oprit ceasul de pe noptieră
nu vrea să-mi pierd liniștea
din pragul zilei de azi
când mă strigă trăirea să-i dăruiesc un autograf
pe marginea de viață a unui chip
o rugă pentru cerul meu
ca un arc peste vreme
poate și eu
mă pot ridica să strâng în brațe
diminețile de altădată când așteptam respirația dorinței
de dincolo de draperia viu colorată
eram nerăbdător să-ți sărut buzele flămânde
într-o gară
cu parfumul toamnei
curios anotimp
și eu am rămas la fel
poate că niciodată nu te voi mai vedea
în brațele mele cu aripi născute din frunze de seri
la o masă ruginie un alt anotimp
poate niciodată la fel
poate niciodată cu același miros de fân cosit
îmi e dor iubita mea din vis
de un sens ce nu poate fi oprit
chiar dacă ceasul meu se odihnește puțin
înainte de timp.