în casa noastră cresc tăceri
e ciudat să ne căutăm când știm cu siguranță că nu mai găsim nimic
și teama
doar ea îmi dă sentimentul că sunt vie
teama că eu îmbătrânesc înainte de vreme
iar tu întinerești pe zi ce trece tot mai mult

și-apoi apăsarea ca o trenă
când simt că mi-am unit destinul cu nebunia curată
sticlele golite de care mă-mpiedic
și amintirile prinse de orice încălțăminte de orice haină goală
de orice trecere cu mâna în păr și oftatul
gândurile singurătatea eu și tu pierduți
nopțile mele nedomite și dorul de ce a fost
și nu mai este

toate sunt acum un mormânt de chin
m-am risipit undeva în palmele tale
și totuși îmbrac generos doar pielea mea trădătoare
crezând că se poate mai departe