și-avea soreanca la marginea pădurii
miros de dragoste și gust de rouă
acolo ne lăsam iubirile să curgă
timpul ne servea doar nouă

nu mai știam de frunza-i codru
ori pâinea de prin traistă grâul crud
noi contopeam sub galbene petale
gândul ce fierbea și trupul ud

și-avea pământul îmbrățișare aspră
și rodul crud ne rătăcea doi muguri
eu te gustam sorbeam întregul...
Doamne, cât eram de singuri!