Poate că
în realitate oamenii sunt mai aproape de carnea lor,
încât ajungi să crezi
că între ei orice atingere e la fel de dureroasă
ca după o despărțire care sporește înăuntru
și se face ghem

când iubim
îl punem pe celălalt
într-un trup singur să aibă suficient spațiu de zbatere
dacă ar fi să nu ne găsim locul
ne-am da de urmă în brațele celor
care ne stau cel mai bine

așa cum știm
cum se crește cerul
tot așa știm
să ținem de urât zilelor care ne-au rămas
până când pierderile vor agonisi ultimul sărut și pofta
buzelor care suferă de alzheimer

pentru asta nu există leac la fel cum nu există
lacrimi care să-și facă cale înapoi
peste apăsări
că până și sufletul iese cocoșat
să tragă din clopote raiul
mai adânc în
rugăciune.