inima mea este un continent în derivă
iar sufletul îmi este atras de partea întunecată
a ființei mele, nevăzută și veșnic nerotită
dar perenă în mișcare.
pupila-mi lărgită țipă și naște o privire care absoarbe
aureola unui răsărit din necunoscutul
trezit de fiorii dezintegrării cătușelor cognitive.

aș vrea să locuiesc pe o baliză în timp ce inima
mi s-ar pierde în zare.
doar ecoul unui vis picurând
pe străzile lichide ale nopții marine să întrețină
o conversație naivă cu sufletul meu atras
din ce în ce mai tare de partea întunecată
a ființei mele întâmplătoare.