agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1368 .



deși aș fi vrut
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2013-08-30  |     | 



iubirea a murit într-o după-amiază de miercuri

evident că ploua,
plopii erau tot stingheri și impari,
bătea un vânt direct din memorie,
cine dracului să mai țină minte?
mă minunam cât de bine îmi vin încălțările:
pantoful stâng avea vârful bont
și-ar fi vrut să plângă,
însă era prea mult asfalt de jur-împrejur,
cel drept sângera pe-o nară,
părea că un pumn nevăzut l-a lovit
direct în moalele capului

așa a murit iubirea, împleticită în pantofii mei scâlciați

nu puteam urla, deși aș fi vrut
era un motiv rezonabil de a mă lua la harță cu zidurile:
bă, zidule, pe tine nu coboară nici o rază,
nu te cunoaște iedera, ci doar umezeala
care ți-a intrat atât de adânc în oase, gunoiule!

nu mai eram frumos,
ci doar bătea vântul, drept în rădăcini,
iar moartea nu mai avea nici o noimă -
toți vracii lumii aveau o rețetă miraculoasă
de resuscitat sufletul

așa s-a dus iubirea, schimonosit

nu mai aveam ce să ne spunem:
într-un colț, tu te pregăteai să hibernezi,
în celălat colț, eu trăgeam noaptea după mine,
aproape de umeri,
măturam cu ea tot frigul
și celelalte cuvinte,
între noi era doar o liniște albă
care ne separa atât de exact

a murit, a murit, lua-o-ar dracu de iubire,
ne împărțisem spațiul, măștile, durerea
fiecare și-a luat partea de aer pe care o mai avea de respirat

în urmă,
erau doar umbrele noastre îmbrățișându-se frenetic,
doar ele știau care e adevărul celuilalt
și-atât de bine se-nțelegeau
că nu era nici o lumină care să le despartă
și nici un alt țipăt

pantofii mei bonți
poartă povara acestei afecțiuni,
pe asfalt, scriu direct cu tălpile:
te-am iubit atât de mort și lucid!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!