doar cer deschis din care nu se mai vede nimic
doar deschis ca un uriaș strâns de gât
un sus întreg și piciorul drept
din care nu se mai mișcă cifrele umede
ca niște păsări stoarse până la ultimul țipăt
ca niciun om în vârsta mea din stradă
în strada mea din urmă
în strada mea cu picioarele drepte
în tot aerul acesta stătut prin glezna ruptă a mamei
unde ochiul tatălui meu nu s-a întâmplat
încă
unde străzile mele s-au sinucis pe oameni
unde capetele alea au rămas definitive
și nu se mai știe nimic
din spatele meu
din răspunsul tău
și ultimul etaj
doi