Ești mereu același tărâm pentru inima mea
unde m-ascund de lume
în timp de urgie,
unde cultiv, fără de teamă și dragostea
și visul și gândul
doar vântul o știe...

Cărarea ce duce spre tine,
întâmplător primise pașii-mi
pierduți prin reverie. Am vrut să m-opresc,
să strig ajutor, pe urmă am vrut să te aflu-
doar vântul o știe.

La ce paradis mai pot ca să sper,
când la tine e vremea ce sufletul
mi-o caută mie în zeci de solfegii;
e pace în iarbă, pe flori, în eleșteu
găsesc doar iubire...
doar vântul o știe.

Doar vântul o știe,
suflând de la spate, era lângă mine pas după pas,
vorbeam pentru mine, dar vorbele toate
ajuns-au și lui, deși n-aveau glas.
Doar vântul o știe ce am simțit
atunci când poteca mă duse la tine;
un orb intr-o lume, lumină a găsit,
doar vântul o știe, ce-nsemni pentru mine.