singurătate bând plumb
o cafea fără zahăr în dimineață
când erai era vară
plumbul s-a răcit în jurul inimii
o unghie de fier sfredelește
toamna îmi înjunghie sufletul
Dumnezeu sângerează
sângele Lui cuprinde frunzele
zbor cu ochiul minții de ciclop
spre înapoi
spre unde marea făcea spume
la gura țărmului
în larg în adâncuri găseam atlantide
taine ce le lăsam să fie taine
spre a nu strica Rostul